Ordinul de protectie. Ce se intampla daca v-ati impacat?

ordinul de protectie. ce se intampla daca v-ati impacat?Viata este deseori surprinzatoare, iar deciziile pe care le luam cu maxima convingere la un moment dat se pot dovedi a fi nepotrivite pentru noi odata cu schimbarea circumstantelor. Aceasta situatie intervine cel mai adesea in cadrul familial, unde lucrurile nu se fixeaza in piatra foarte usor si unde sotii pot sa isi schimbe atitudinea fata de mariaj de la o zi la alta.

Te poti, asadar, regasi in situatia de a obtine un ordin de protectie impotriva sotului abuziv, fie ca a fost violent fizic cu tine sau copiii, fie ca a abuzat psihic membri ai familiei, insa, dupa un timp, starea de fapt sa se schimbe. Sa observi ca, pe parcurs, dar inainte de implinirea perioadei pentru care a fost emis ordinul de protectie, sotul da dovezi clare de schimbare si indreptare comportamentala, ceea ce te determina sa incerci o impacare. In mod evident, vei dori, intr-o astfel de situatie, sa stii cum sa modifici situatia stabilita prin ordinul de protectie pentru ca sotul sa se reintoarca in domiciliul conjugal.

Ce este de facut atunci cand intervine impacarea intre soti?

O solutie legala ar fi aceea ca persoana impotriva careia s-a dispus respectivul ordin de protectie sa solicite revocarea acestuia sau inlocuirea masurii.

Legea prevede faptul ca revocarea se dispune daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

  • sotul agresor a respectat interdictia sau obligatiile impuse;
  • sotul agresor a urmat consiliere psihologica, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice alta forma de consiliere sau terapie stabilita in sarcina sa ori recomandata sau a respectat masurile de siguranta, daca astfel de masuri s-au luat fata de el;
  • daca exista indicii temeinice ca sotul agresor nu mai prezinta un real pericol pentru victima violentei sau pentru familia acesteia.

La fel ca cererea de obtinere a ordinului de protectie, cererea de revocare se solutioneaza cu citarea partilor. In plus, se citeaza unitatea de politie care a pus in executare ordinul de protectie a carui revocare se solicita. Participarea procurorului este,  de asemenea, obligatorie, potrivit legii.

Ce se intampla cand ordinul de protectie expira?

La expirarea duratei masurilor de protectie, persoana protejata poate solicita instantei de judecata emiterea unui nou ordin de protectie, daca exista indicii ca, in lipsa masurilor de protectie, viata, integritatea fizica ori psihica ori libertatea i-ar fi puse in pericol.

Concluzionand, legea romana prevede posibilitatea ca sotul agresor sa ceara revocarea ordinului de protecţie printr-o cerere către instanţa care l-a pronunţat. Este necesar ca acesta sa solicite instantei de judecata să constate că nu mai prezintă pericol pentru dumneavoastră, că a respectat obligaţiile impuse si ca a urmat tratamentul şi consilierea psihologică indicate.

Dupa ani de zile in care in acest domeniu a existat un vid legislativ, iata ca legiuitorul a creat această lege ca un sprijin pentru femeile supuse violenţei domestice.

Nimeni nu merita sa suporte umilinte si violente, dar, in acelasi timp, oricine poate alege daca ofera o a doua sansa mariajului sau!


Pentru asistenta juridica de specialitate in Craiova pe probleme referitoare la ordinul de protectie, putem fi contactati la numarul de telefon 0760 792 174

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
34 ⁄ 17 =