Acoperișul și izolarea blocului – obligația legală a asociației de proprietari

acoperisul si izolarea blocului - obligatia legala a asociatiei de proprietari

Deși trăim in țara in care, dacă facem un sondaj de opinie, acoperișul blocului este problema celor de la ultimul etaj, nicidecum a tuturor locatarilor, Legea nr. 230 din 06/07/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari stipulează clar faptul ca toate reparațiile de întreținere si reabilitare asupra imobilului constituie obligația legală a asociației de proprietari.
Așadar, toți proprietarii sunt obligați, in virtutea legii, sa participe la cheltuielile de menținere si reabilitare termică si hidrologică a imobilului, nu doar locatarii de la ultimul etaj!
In același sens, nici defecțiunile intervenite la subsolul blocului nu sunt doar in sarcina locatarilor de la parter, ci a tuturor, in virtutea aceleiași legi nr. 230/2007, dar si a Codului civil.

Nota bene! Administrarea, întreţinerea, investiţiile şi reparaţiile asupra proprietăţii comune (inclusiv măsurile de îmbunătăţire a confortului termic al clădirii) cad, potrivit legii, în sarcina asociaţiilor de proprietari.

Asociatiile de proprietari sunt pasibile de amenzi contraventionale!

Constituie contravenție neluarea de către asociaţii a măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente, putând fi sancţionată cu amendă de la 500 la 3.000 de lei.

Este cunoscut faptul ca multi romani care stau la ultimul etaj au fost nevoiti sa-si repare singuri acoperisul, pentru ca vecinii nu au vrut sa contribuie. Aceasta este o greșeală, având in vedere ca asociația este pasibilă de răspundere in aceasta situație, insa, din nefericire, nu toti cunosc ca exista aceasta responsabilitate in sarcina asociatiei.

Instanțele judecătorești au statuat deja faptul ca, daca asociatia nu-si indeplineste obligatiile prevazute de lege, plateste! Persoana care a plătit din buzunarul propriu reparațiile imobilului este îndreptățită la daune morale si materiale, prejudiciul fiind însemnat: igrasia, umezeala si mucegaiul ce au potențialul de a afecta sănătatea. Daca peretii sunt distrusi, igrasia e la tot pasul, iar aerul aproape irespirabil, este evident ca asociația de proprietari a încălcat flagrant obligațiile ce ii revin conform legii. Si toate acestea in condițiile in care asociațiile de proprietari au un fond de reparații la care membrii cotizează lunar, directia acestor bani trebuind a fi exact mentinerea imobilului in stare de siguranta pentru locatarii sai.

Cu totii ne-am obisnuit ca atunci cand exista un condominiu, unii vecini de la etajele inferioare vor fi întotdeauna nemulțumiți sa plătească si nu vor fi de acord cu repararea acoperișului, însă ce pierd acestia din vedere este faptul ca, odată cu beneficiile proprietații comune in devălmășie, vin si obligații, cheltuieli implicite.

Daca va aflați intr-o situație similară, in care asociația refuza sa întrețină blocul in care aveți apartamentul, nu ezitați sa contactați un avocat care sa va apere drepturile si interesele in instanță, obținând obligarea asociației la executarea îndatoririlor sale legale si la plata de despăgubiri ce pot atinge cote importante, cu titlu de daune morale si materiale.


 

>>> Va stam la dispozitie in legatura cu aceasta problema juridica <<<


> Cabinetul nostru de avocat ofera consultanta la cel mai bun raport calitate-pret. Telefon: 0760 792 174 <

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2017 Cabinet Avocat Craiova Lorena Dinca. Toate drepturile rezervate.